Cum spuneam cateva posturi mai jos pe 1 Dec (mai precis pe 31 Nov noaptea) am luat drumul (de 8 ore) al Timisoarei scopul principal fiind acela de a participa la un concert al unor trupe Hades (printre care si some Funktastic pendejo friendz) dupa cum vedeti in poz(n)a
Bine cam asta a fost triggerul care a adus atatia oameni (gie, reparii) la un loc, ca fiecare avea alte idei prin cap: unii voiau in primul rand sa cante, altii sa se relaxeze, altii sa se porcaiasca departe de casa iar eu voiam pur si simplu sa vad ce se mai intampla prin orasul care mi-a fost candva o a doua casa.
Si hopa sus in acelasi accelerat nenorocit de la 12 fara un sfert (noaptea) cu toate mirosurile, aurolacii si ciudatii lui (n-am inteles niciodata de ce trenul ala atrage un asemenea numar de dubiosi, hai ca poate inainte mi se parea mie, ca nu era usor sa calatoresc singura noaptea pe tren dar si acum cu toti flacaii in jurul meu tot mai aparea cate unul cu privire fixa si ochii holbati. De data asta drumul a fost mmuuult mai usor si asta pentru ca eram o adunatura extrem de pestrita (gie, reparii again) si multiculturala – adica pe langa romani mai aveam in componenta un arab si un portughez..pe arab, pardon egiptean, il stiti ca am mai vorbit despre el (Wassup Mo!) pe portughez il intalneam si eu prima data. Cu acesta din urma si cu d-ra Simina (a.k.a Za Voice care da savoare pieselor lu’ reparii) am tratat o groaza de subiecte interesante pana pe la 3 dimineata cand freakul cu ochi beliti de la noi din compartiment (v-am spus ca sunt peste tot) a inceput sa mormaie “oh my god!”, “oh my god!” si atunci am lasat-o mai moale ca ne era sa nu, vorba aceea, se trezeasca fiara din el, ca cine stie ce lighioana nepamanteana ii iesea din stomac. In fine am reusit sa tragem si un somn chinuit de cateva ore dupa care ne-am trezit in… Temeshwar.
Uitasem cata liniste poate sa fie in Timisoara.
Am avut o senzatie destul de ciudata sa ma prezint in Tm ca turist no longer “de-al casei” dar in acelasi timp a fost amuzant sa fac pe ghidul pentru oameni care nu mai fusesera niciodata. Mi-era teama ca n-o mai stiu sa ma descurc prin oras dar nici o sansa, mi-am amintit fiecare cararuie, tufis si pietricica din asfalt. Prima plimbare prin oras mi-a rezolvat si eterna dilema, blestematele alea de linii de tramvai: Glantz ! s-au dus transeele, s-au dus fiarele, gropile, daramaturile si utilajele.. cel putin bucata de o parcurgi de la gara spre centru prin Piata Maria etc arata splendid mie imi amintea de Zagreb, altora de Viena. In doi ani s-au rezolvat multe, au dat jos si schelele de pe Dom, de pe Muzeu, nu stiu cui ar trebui sa spun felicitari dar felicitari, centrul arata excelent… iar mai incolo de Complex nu am ajuns 
Un lucru cu care mi-a fost greu sa ma (re)obisnuiesc a fost insa traversatul. Pentru ca orice om trecut prin Bucuresti dezvolta un sindrom special si acesta se numeste « uitatedecinzecidemiideoriindreaptasiinstangainaintedeatraversacaaltfelristisatecalcenebunii
cumasinilesisatesiscuipecale-aimurdaritparbrizulcusange ». Ne-a trebuit ceva pana sa ne prindem ca « they always stop » si sa nu mai stam ca tembelii cu un picior pe trecere si cu inima cat un purice. Asta mi-a amintit de faza de cand am fost prima data in Brasov si mi-am dat seama la ce foloseste dunga aia alba orizontala care se pune in dreptul benzilor de circulatie cand urmeaza un stop. Cica sa opreasca masinile inainte de ea.
Aaa, deci masinile nu au voie sa opreasca in mijlocul intersectiei sau pe trecere? Nu?? Du-te ma…
Pe peretii pasajului de langa Catedrala au aparut niste graffuri noi si am gasit si cateva stenciluri chapeau , pe unul dintre ele chiar vreau sa-l pun pe tricou:
Seara la concert Funktastics au prestat cei dintai, mi-era oarescum teama de cum o sa reactioneze publicul pe care il stiam ca fiind pretentios plus ca trupa era la primul lor concert in Timisoara. Probleme cu sunetul ca intotdeauna dar dupa 3-4 piese oamenii au inceput sa miste, sa mai ridice cate o mana si m-am linistit. Dupa-aia devenise chiar evident ca le place, cel putin la piesa in care se zice de Pacha Man o luasera toti razna si nu intelegeam care-i faza mai tarziu sa-mi dau seama ca toata lumea are boala pe nenea si asta e usor de demonstrat nu trebe decat sa dai un google cu “Pacha Man + cacat” si sa vezi ce polologhie iese. Baietii au lasat in urma un public incalzit, au urmat Echinox (Cedry2k si Carbon) si Veritasaga cu tot felul e combinatii ba cu Funkastics ba cu Aforic ba cu cand cu toti o data , nici nu mai tin bine minte ca a fost o mare nebunie, oricum a iesit foarte bine. La piesa “Zboara” de-o canta Verita cu Simina, un tip de langa mine m-a luat de gat super extaziat “no hai sa cantam impreuna, vaaai e piesa mea preferata”, eu eram cam pierduta ca nu stiam versurile, omu’ nici o taina da-i si canta si topaie s-a mai dus pe la unii altii sa le spuna cat de faina poate sa fie piesa, oricum foarte placut sentimentul sa vezi ca oamenii se simt bine si ce mi-a placut intotdeauna la timisoreni e ca sunt foarte relaxati si nu au nici o treaba.
“Baai, aici daca te duci sa vorbesti cu o fata nu se sperie si nu se uita urat”.
Am experimentat si eu cum e sa stai cu megastarii la separeu ca, vorba ceea, eram parte din crew.
E la fel.
Pe la 3 dimineata haladuiam pe malul Begai.
Pe la 4 mancam pleskavite langa Catedrala.
Nu-mi amintesc sa fi fost niciodata in halul asta de frig in Timisoara.
Pleskavitele alea au facut furori, s-au bagat ca la sparti (chiar nu-mi imaginam sa aiba un asa succes cand le-am recomandat) in fine in noaptea de dupa concert vreo 10 gie repari si cu mine (hop-tzop) ne-am dus sa influecam . Si cum dintre toti astia nimeni in afara de mine nu prea stia ce-i aia a iesit un cor de “plie?kavitza, plo?kavitza, ple?covitza, ple?c?vitz?” si alte minuni de genul astfel incat Fluke saracul, ultimul la coada a cedat nervos cerand “o din aia”.
O chestie care m-a surprins: 90% dintre fete purau tocuri cui. Nu-mi amintesc sa fi vazut niciodata atatea tocuri in Timisoara.
A doua zi am luat la picior toate cafenelele din oras. Pentru ca Temeshwar sta excelent la capitolul asta: o groaza de locuri cochete, intime, placute si cu multe arome de ceai. La un moment dat am nimerit si in Pod 16 (jazz-locul de sub…pod) unde ne-am chinuit o groaza sa gasim intrarea. Am sorbit eu ce-am sorbit cu placere dintr-un Russian chocolate (adica ciocolata cu rom , mai putina ciocolata si mai mult rom, chiar foarte mult rom, chiar prea mult rom…).. pana cand a inceput sa-si fac sound-checkul o trupa al carei nume nu mi-l aminteam nici sa ma pici cu ceara. Oricum stiam despre ce e vorba, Crisovan si Freaky la un loc, pana la urma ne-a amintit nenea de la bar ca e vorba de BIO, o mare senzatie in lumea rockereasca, mie insa cu parerea de rau nu-mi place, tot respectul pentru muzicienii trupei dar e o lalaiala banala in engleza.
Bai dar cat de friiiig.. si cata ceaaatzaaaaaaa
A doua seara mai sa nu mai iesim din casa pentru ca nimerisem intr-o doara la “Pe Aripile Vantului” si ne distram foarte tare Oh, Scarlett, Oh Rhett….Clark Gable ala era un meserias cum zambea el in coltzul gurii… in fine, am iesit ca sa nimerim tocmai in Papillon unde era plin de Scarletti si Rhetti, actori si muzicieni, o nebunie de oameni importanti. Foarte, foarte dragutz locul, mi-a placut mult pacat ca era cam stramt.
Din pacate tot in seara aia aveam sa imi amintesc de o problema veche a mea si anume..cluburile de haladuit pana dimineata care nu prea sunt. Sau sunt si nu le stiu eu. Cert e ca am fost in Lemon unde era haus (nu haos, haus) si apoi prin D’Arc care era mai ok , un fel de club A al nostru cu tot cu inghesuiala si fum dar fara garderoba. Am plecat de la inghesuiala ca sa ne intoarcem mai pe dimineata cand era mai gol dar , imi pare rau sa o spun, am dat peste cel mai prost DJ ever. Baga un bit din ala de haus la orice melodie si le compromitea definitiv pe toate (ca sa nu zic le futea ca sunt o doamna). Cred ca ii placea sa vada oamenii cum plang pentru ca avea un talent deosebit de a da drumu la o piesa ( sa zicem Gorillaz) tu te bucurai sareai de pe scaun gata de tzopaiala, ca apoi sa se taie brusc si sa inceapa duf-duf-duf stiti beatul specific, si o tinea asa 4 minute duf-duf-duf si dup-aia baga sfarsitul piesei originale si gata.
Ce, ma, sunteti nemultumiti??? Duceti-va acasa daca nu va convine.
Pai ne-am dus.
Am plecat duminica la pranz lasand in urma Timisoara cu o senzatie placuta. M-am relaxat fantastic, ca in vacanta si culmea e ca nu am mai avut nici o nostalgie sau strangere de inima la plecare. Pentru ca stiu sigur ca o sa mai trec pe acolo.
Ceau!
ps: mai gasiti poze si la Nuno pe blog
.
), numa putin mai am de buchisit la noul template si revin cu povesti.
Comentarii