Cakeinmyear

Primul meu party irlandez a avut loc intr-un ditamai apartamentul cum rar gasesti in Dublin, 3 balcoane, super panorama si lift care ti se deschide direct in sufragerie. Foarte fain mai ales cand trece DART-ul si bubuie toate geamurile zici ca e cutremur de gradul 20….eu in continuare ma minunez cum naiba construiesc astia casele, tata, ca si camera mea e asa de bine captusita ca zici ca am patul in mijlocul autostrazii, deja am inceput sa recunosc de departe ce masina trece, daca e dubita, mercedes sau mini cooper, in curand o sa stiu sa deosebesc si numarul de cilindri.

Asa ca daca veniti la mine sa stiti sa va luati dopuri de urechi si odorizant de camera. Ca tot blocul miroase constant a curry si alte condimente. O data am avut impresia ca simt si niste ciorba de bors, mi se facuse o pofta de numa dar mi-era rusine sa bat la usi “nu va suparati aveti niste zahar?”.

Si cum ziceam am fost la chefuiala la colegul asta belgian, o dulceata de om cat se poate de pe invers. Nu mai fusesem la petreceri de genul pana acuma dar e foarte tare, 4 baieti dansand unul cu altul pe Cheeky Girls incredibil, ma gandeam, cum ar fi sa vezi asa ceva in Ro cred ca veneau vecinii cu crucea si agheasma la usa.

Nu mai tin minte multe lucruri de la petrecerea aia decat ca la un moment dat ma intretineam cu un italian, un spaniol si un portughez fiecare vorbind pe limba lui si ne intelegeam toti.

Si mai tin minte cand am vrut sa plec impreuna cu prietena mea unguroaica si n-am putut sa iesim din incinta.

Ca irlandezii au manie cu o mie de porti si sisteme de alarma si CCTV -uri si ne-am trezit ca nu putem sa deschidem poarta si da-i si trage si butoneaza si razi si razi ca deh berile, placerile, nimic neica, batuta-n cuie era . Asa ca ce sa facem hopa sus peste gard si era un gard inalt al naibii, sari, prinde, atarna, balanseaza si roaga-te sa nu-ti rupi gatul… si-i zic “femeie, tu-ti dai seama ca e 4 dimineata, noi suntem mega afumate si escaladam pereti in pizda masii in nordul Dublinului” si asta atarnata toata de gard cu un picior pe sus hlizindu-se cu gura pana la urechi “daca aveam tocuri cui si fuste mini eram niste adevarate femei irlandeze”.

Word!

Hai sa pun si primele poze, nu-s din Dublin ci din Bray cam la juma de ora distanta cu DART-ul, sunt 25 de grade in Irlanda si e frumos rau..ne pregatim pentru vara cand va ploua in fiecare zi

Ca o completare a postului anterior trebuie sa va spun ca nicio experienta irlandeza nu e deplina daca nu inchizi un pub. Sau “pob” cum zic oamenii pe aici si noi “expatii” de diferite nationalitati ne hlizim unii la altii ca ia uite bai la astia ce accent au. Ei bine exista un adevarat ritual de inchidere a barului (lucru care se intampla pe la 12-1 cand toti biznis menii la costum si cravata se tarasc deja in patru labe) da, atunci cand vine timpul sa ne luam la revedere barmanii incep sa se plimbe printre mese si sa strige/cante ceva ce tu ca non-vorbitor nativ de accent irlandez o sa percepi ca:

“araaght yes foks nou rouaghart rhagrt nou drink up arghraght yes nou arhrrgat nou yes gents araaght yes foks nou rouaghart rhagrt nou drink up arghraght yes nou arhrrgat nou yes gents”

Un fel de “sticle goale cumparam” dar la alt nivel.

In traducerea colegului meu irlandez al carui nume nu-l pot pronunta pentru ca evident e cat se poate de ciudat strigatura barmanilor suna cam asa:

“alright there folks now please, are you right there now gents, could you start drinking up there now please folks, come on now gents, youse all have homes to go to!”

Adica da-i pe gat si sterge-o acasa.

Serios vorbind este absolut senzational si recomand tuturor sa experimenteze un “closing time” a la Dublin. A si inca ceva: contrar povestilor nu te obliga nimeni sa bei si poti sa ai o viata sociala foarte ok fara sa te faci prastie. Numa sa-i lasi pe altii sa se faca. Si sa nu uiti ca daca ti se face cinste randul urmator il dai tu.

Am implinit o saptamana in Dublin si inca nu-mi vine sa ce repede a trecut timpul.

Viata in Dublin se pare ca imi prieste caci de o saptamana beau in fiecare seara. In afara de marti. Dar azi am baut de doua ori ca sa putem recupera. Guinessul nu-mi place in continuare in schimb am descoperit cidrul sub forma de Bulmers, irlandezii il detesta pentru ca e prea dulce eu insa ma simt tare bine cand il am pe langa mine.

In Irlanda viata sociala se invarte in jurul sticlei de bere. Prima zi la lucru? Bem! Coleg nou in echipa? Bem! Vineri adica weekend? Bem! Luni adica s-a terminat weekendul? Bem! La ei nu exista sa te aduni “la o bere” adica sa stai sa descanti sticla aia pana dimineata, nuu. 10 pints unele dupa altele ca pe suc pana cand esti oficial muci si vorbesti ca Brad Pitt in Snatch. Ca apoi sa te duci acasa dupa ce ai borat de vreo trei ori pe  strada. Dar stati linistit ei tin numa la bere. Orice est-european care se respecta ii baga sub masa cu niste tarie adevarata (mai ales daca le dai shot-uri).

Si eu? Ei bine eu de o saptamana incoace povestesc cam in fiecare zi cum e cu Vlad Spintecatorul Dracula si castelul Bran si cum Budapesht nu e Bukaresht si cum Transilvania nu e un a doilea nume pentru Romania si cum “maiahi maiaho” e alta Moldova decat cea pe care o avem noi… iar misiunea mea secreta e sa-i fac pe toti strainezii sa tina minte numele celor patru regiuni romanesti in frunte cu Tara Vlahilor cea secetoasa si al meu drag Bukale, cel mai frumos oras pe timp de summit.

Acu o saptamana nu as fi crezut ca o sa ma plimb noaptea prin Dublin cantand cantece de capoeira cu cea mai tare unguroaica de cetatenie nemteasca care am cunoscut-o.

Stati linistiti, in continuare raman in limita de o bere jumate.

Nu ploua mai mult de 10 min pe zi.

Am vazut ceva stire la TV, parca la Prima era nu mai tin bine minte, oricum faceau acolo mare balamuc cu niste droguri ca se cumpara si se consuma si se face trafic si ca in cluburi tinerii se duc si beau si inghit pastile de…si acuma scrie mare pe tot ecranul:

ESCTAZY

..’reati ai drec’ de drogomani cu  maryhuana, chokaina si hazijul vostru.

Intotdeauna mi-am dorit sa merg pe strada si sa arunc din furca receptoarele telefoanelor publice asa cum face Billy Joe Armstrong in “When I Come Around” (minutul 1:35)

N-am facut-o insa pentru ca mi-e rusine ca o sa zica lumea ca vandalizez.

Dar le-as pune la loc dupa aceea. Serios.

Bai asta a fost cea mai tare zi ever mai intai vine managementu cu idei marete ca sa facem nu stiu ce sedinta cu toata lumea top of za top ca sa rezolvam toate problemele pe care nu le rezolva nimeni de un an de zile, toti coiosi cu gura mare ca fac ca dreg nu stiu ce, bine fratilor, ma hlizesc io, facem sedinta maine facem la prima ora si le zic la toti pizdosii ba sedinta maine astia sar de cur in sus ce sedinta ati ‘nebunit noi suntem straini catolici si protestanti avem pastele si caii nicio sedinta noi nu venim si ii vezi cum se iau de gat unii cu altii catolicii cu necatolicii, romanii cu englezii si englezii cu olandezii pana la urma se duce dracului totu si sefa sefelor cea mai sefa pune picioru-n prag si zice Madalino fata, (adica eu), sa faci bine sa tii sedinta asta vinerea viitoare. Si de atunci in fiecare saptamana.

Si Cake da-i si razi si razi.

Facem fato cum sa nu aranjam tot dar vezi ca eu s-ar putea sa intarzii ca Joi e ultima mea zi in companie si cre’ ca Vineri ca o sa dorm mai mult decat de obicei.

…

Si dupa ce am lasat-o pe sefa cea mai sefa sa faca spume si sedinte cu mine in timp ce nu sunt pentru ca mi-am dat demisia, ma intorc la treaba mea si zic hai sa-l sun pe nenea X asta ca am nevoie de niste chestii de la ei de la contabilitate (financiare din astea ce fac eu) si sun si zic ba vreau si io chestiile si ei zic ba nu putem sa ti le dam si io zic cum nu puteti ba si ei ”pai stii contabila noastra era foarte in varsta si a murit in Ianuarie”

Si acu nu-sh ce sa fac imi pare rau de saraca mamaie dar asa imi vine sa rad in hohote de nu-i adevarat.

Acum trei saptamani mi-am anuntat demisia.

Dupa o saptamana am aflat ca trebuie sa depun nu stiu ce hartie ca sa fie toata treaba oficiala

Dupa inca o saptamana am aflat ce fel de hartie imi trebuie si ca trebuie sa o iau de la HR

Dupa o zi am aflat de la HR ca trebuie sa o iau de la managerul meu direct adica “sefa”.

Dupa inca o zi am aflat ca sefa habar nu are despre ce e vorba si ca trebuie sa faca o cerere la HR

Dupa inca 3 zile a venit hartia de la HR la sefa si apoi la mine.

Dupa ce am semnat am dat hartia inapoi la sefa care s-a dus la sefa a’ mai mare sa semneze si apoi inapoi la mine ca sa duc hartia la HR

Azi in sfarsit am depus hartia semnata parafata la biroul care trebuie (sper)

27 martie. and I’m out.
Simt vantul caldutz al libertatii cum imi ciufuleste coafura. Libertate de o saptamana. Pana incep noua slujba.

Orice poveste buna are si un sequel, eu presimt ca o sa am mai multe dar deocamdata ma limitez in a istorisi partea a doua a episodului “Actele” intitulat si “De ce ti-e frica nu scapi”.

Am facut rost de ele, le-am completat, xeroxat, stampilat, timbrat, sigilat si le-am facut vant la companie in Irlanda cu funda rosie si factura de UPS. Express, urgent, top priority si doua milioane bagate in fundul unui nenorocit de plic. Se confirma plic livrat Vineri la ora 9 si 14 minute fics eu ma relaxez fac bagaj si plec la Timisoara. Unde cum n-am ce lucra ma duc la amicul Mihai acasa si incep sa-mi umblu in mailuri.

Ca Domnisoara Cake fiind Toma Necredinciosul si semi-panicata din nastere avusese o mancarime in fund sa dea mail la companie in Irlanda,  plicu ba, primirati plicu?

NU

Cake albastra face spume cum n-a ajuns ma plicu, trebuia sa ajunga acum trei zile, sfinti morti si dumnezei si acte originale in plicul ala, Mihai saracu zice ia fata o spagheata mie-mi statea spagheata-n gat, toata povestea incepe sa ia proportii apocaliptice ma imaginez tarandu-ma iarasi la ciufuta aia de la Universitate sa-mi dea duplicat de certificat-adeverinta asap asap si spaga si cururi pupate si iar xeroxuri si stampile si semnaturi si hartii si cozi si panica  daca nu e gata permisul la timp ce fac ca eu in aprilie trebuie sa incep si da-i si suna la UPS dar trebuie tracking code-ul de pe factura, factura e in Bucuresti si eu nu sunt langa ea, suna la mama, mama cauta factura, uite factura dar nu gaseste codul si oricum la UPS nu raspunde nimeni ca e trecut de 6 si daca plicul a fost livrat unde naiba e si cine a semnat pentru el si iar sfinti si morti si dumnezei caci Cake cand e nervoasa nu se abtine de la blasfemii.

10 minute mai tarziu primesc alt mail de la companie. Ca e totul ok au gasit plicul era pe la receptie in mama lui de plic

Cake se coloreaza la loc, amicul Mihai e fericit ca are cu cine sta de vorba si nu i-a murit o maniaca in casa.

Sper sa reusesc sa plec inainte sa ma dezintegrez de la atata stres.

Hai sa va povestesc o chestie haioasa: desi excursia in Timi a fost  o petrecere continua, Cake nu a baut deloc. Adica niciun pic de alcool. Zilch. Nada. Pentru ca era in plina criza de bila. Asa ca bere ioc, screwdriver ioc, pleskavita ioc, apa plata si orez fiert la domnisoara ca trebe sa-si ia pastilutele. Si mai am si 3 luni de cand n-am mai pus tigara in gura iar cafea n-am baut niciodata, se duc dracului toate viciile mele, o sa mor sanatoasa si plina de virtuti , yey me.

Faza draguta e ca in Irish Pub-ul din P-ta Unirii ( aia din TM nu aia din Bukale) ..nu se mai servesc bauturi non-alcoolice dupa ora 12. Nici macar apa.

In-cre-di-bil.

Si acuma ma intreb sincer: oare asta ma asteapta peste o luna in tara spiridusilor? Caci tare amuzant o sa fie ))

Ati incercat vreodata sa cantati “Bohemian Rhapsody” in masina ca aia din “Wayne’s World”?

Eu da. De doua ori. Si au fost cam unele dintre cele mai tari experiente ever .

Eu cred ca toti oamenii ar trebui macar o data sa incerce sa cante “Bohemian Rhapsody” ca aia din Wayne’s World. Cu geamurile deschise ca sa fie efectul mai tare.

De fapt daca stau sa ma gandesc nici nu conteaza piesa.  Sa fie muzica domnilor, sa cante masina, sa se exprime oamenii!