Cakeinmyear

Am implinit o saptamana in Dublin si inca nu-mi vine sa ce repede a trecut timpul.

Viata in Dublin se pare ca imi prieste caci de o saptamana beau in fiecare seara. In afara de marti. Dar azi am baut de doua ori ca sa putem recupera. Guinessul nu-mi place in continuare in schimb am descoperit cidrul sub forma de Bulmers, irlandezii il detesta pentru ca e prea dulce eu insa ma simt tare bine cand il am pe langa mine.

In Irlanda viata sociala se invarte in jurul sticlei de bere. Prima zi la lucru? Bem! Coleg nou in echipa? Bem! Vineri adica weekend? Bem! Luni adica s-a terminat weekendul? Bem! La ei nu exista sa te aduni “la o bere” adica sa stai sa descanti sticla aia pana dimineata, nuu. 10 pints unele dupa altele ca pe suc pana cand esti oficial muci si vorbesti ca Brad Pitt in Snatch. Ca apoi sa te duci acasa dupa ce ai borat de vreo trei ori pe  strada. Dar stati linistit ei tin numa la bere. Orice est-european care se respecta ii baga sub masa cu niste tarie adevarata (mai ales daca le dai shot-uri).

Si eu? Ei bine eu de o saptamana incoace povestesc cam in fiecare zi cum e cu Vlad Spintecatorul Dracula si castelul Bran si cum Budapesht nu e Bukaresht si cum Transilvania nu e un a doilea nume pentru Romania si cum “maiahi maiaho” e alta Moldova decat cea pe care o avem noi… iar misiunea mea secreta e sa-i fac pe toti strainezii sa tina minte numele celor patru regiuni romanesti in frunte cu Tara Vlahilor cea secetoasa si al meu drag Bukale, cel mai frumos oras pe timp de summit.

Acu o saptamana nu as fi crezut ca o sa ma plimb noaptea prin Dublin cantand cantece de capoeira cu cea mai tare unguroaica de cetatenie nemteasca care am cunoscut-o.

Stati linistiti, in continuare raman in limita de o bere jumate.

Nu ploua mai mult de 10 min pe zi.

Bai io am plecat.

Multumesc Elenei pentru poza si lu frate-meu pentru ca mi-a facut cadou cea mai fotogenica pimp-perna.

I’ll miss you all.

Orice poveste buna are si un sequel, eu presimt ca o sa am mai multe dar deocamdata ma limitez in a istorisi partea a doua a episodului “Actele” intitulat si “De ce ti-e frica nu scapi”.

Am facut rost de ele, le-am completat, xeroxat, stampilat, timbrat, sigilat si le-am facut vant la companie in Irlanda cu funda rosie si factura de UPS. Express, urgent, top priority si doua milioane bagate in fundul unui nenorocit de plic. Se confirma plic livrat Vineri la ora 9 si 14 minute fics eu ma relaxez fac bagaj si plec la Timisoara. Unde cum n-am ce lucra ma duc la amicul Mihai acasa si incep sa-mi umblu in mailuri.

Ca Domnisoara Cake fiind Toma Necredinciosul si semi-panicata din nastere avusese o mancarime in fund sa dea mail la companie in Irlanda,  plicu ba, primirati plicu?

NU

Cake albastra face spume cum n-a ajuns ma plicu, trebuia sa ajunga acum trei zile, sfinti morti si dumnezei si acte originale in plicul ala, Mihai saracu zice ia fata o spagheata mie-mi statea spagheata-n gat, toata povestea incepe sa ia proportii apocaliptice ma imaginez tarandu-ma iarasi la ciufuta aia de la Universitate sa-mi dea duplicat de certificat-adeverinta asap asap si spaga si cururi pupate si iar xeroxuri si stampile si semnaturi si hartii si cozi si panica  daca nu e gata permisul la timp ce fac ca eu in aprilie trebuie sa incep si da-i si suna la UPS dar trebuie tracking code-ul de pe factura, factura e in Bucuresti si eu nu sunt langa ea, suna la mama, mama cauta factura, uite factura dar nu gaseste codul si oricum la UPS nu raspunde nimeni ca e trecut de 6 si daca plicul a fost livrat unde naiba e si cine a semnat pentru el si iar sfinti si morti si dumnezei caci Cake cand e nervoasa nu se abtine de la blasfemii.

10 minute mai tarziu primesc alt mail de la companie. Ca e totul ok au gasit plicul era pe la receptie in mama lui de plic

Cake se coloreaza la loc, amicul Mihai e fericit ca are cu cine sta de vorba si nu i-a murit o maniaca in casa.

Sper sa reusesc sa plec inainte sa ma dezintegrez de la atata stres.

Hai sa va povestesc o chestie haioasa: desi excursia in Timi a fost  o petrecere continua, Cake nu a baut deloc. Adica niciun pic de alcool. Zilch. Nada. Pentru ca era in plina criza de bila. Asa ca bere ioc, screwdriver ioc, pleskavita ioc, apa plata si orez fiert la domnisoara ca trebe sa-si ia pastilutele. Si mai am si 3 luni de cand n-am mai pus tigara in gura iar cafea n-am baut niciodata, se duc dracului toate viciile mele, o sa mor sanatoasa si plina de virtuti , yey me.

Faza draguta e ca in Irish Pub-ul din P-ta Unirii ( aia din TM nu aia din Bukale) ..nu se mai servesc bauturi non-alcoolice dupa ora 12. Nici macar apa.

In-cre-di-bil.

Si acuma ma intreb sincer: oare asta ma asteapta peste o luna in tara spiridusilor? Caci tare amuzant o sa fie ))

Din capitolul “trebuie sa plec si asta imi ocupa tot timpul” avem azi episodul “Actele”
Pentru ca pentru Irlanda iti trebuie carte de munca, pentru carte de munca iti trebuie hartzoage iar pentru hartzoage iti trebuie birocratie. Si daca e ceva ce urasc e sa ma frec in cereri, cozi si acrituri de la ghiseu. M-am mai sustras eu de la responsabilitati si am rugat-o pe mama sa ma ajute acolo unde era nevoie de fantastica ei abilitate de a imblanzi orice creatura nefe cu voce ascutita dar cand a trebuit sa-mi ridic personal nu stiu cacat de hartie de la Rectoratul Universitatii no inghite-n sec, Madalino, si te du!

Si numa bine ce-mi spusese mama du-te la ghiseul X si vorbeste cu Y ca sunt niste domane dragute etc asa ca ma duc la ghiseul X la doamna cea draguta si zambesc si zic buna ziua si intind buletinul si ii spun ca am venit sa-mi ridic certificatul

“Ce certificat?”

“Pai stiti cel care atesta autenticitatea diplomei pentru echivalarea studiilor in strainatate”

“Aia e adeverinta nu certificat!”.

Si du-te-n pizda ma’tii e injuratura sau blestem?

De cand cu plecarea mea a-nebunit lupu ca bai ce faci unde te duci de ce te duci si unde o sa stai dar e bun salariul si sunt bune beneficiile dar iti ajung banii si de chirie dar ce o sa mananci dar ce o sa bei si vailei si aoleo.

Bai sunteti nebuni? Asa ma stiti voi pe mine?

Of.

Sa fie un lucru clar. Nu ma duc in Irlanda sa ma “realizez” sa imi iau casa si masina, nu ma duc cu gandul ca o sa raman acolo foreva si o sa ma marit ca in Irlanda o curge lapte si miere pe toate gardurile, o fi mai bine o fi mai rau dracu stie si cui ii pasa, poate in 6 luni mi se face dor de mama si ma intorc acasa plangand, poate o sa intru in depresie de la atata ploaie si iar ma intorc acasa plangand, dracu stie poate nici nu-mi dau astia permisul de munca orice se poate intampla.

Ma duc sa vad cum e.

Ma duc ca am ocazia sa lucrez cam la cei mai smecheri oameni din domeniu, ma duc sa vad cum e sa stai pe cont propriu, ma duc sa vad cum e sa respiri viata unei alte tari, a unui alt oras si al unui alt job, ma duc sa observ, ma duc sa cercetez, sa invat si sa experimentez. D-aia ma duc.

Si terminati cu prostiile si hai la o bere ca Cake o sa ramana Cake, si prietenii ei o sa ramana prietenii ei si familia lu Cake o sa ramana familia ei si o sa ne fie dor unii de altii o sa veniti si voi in Dublin si o sa vin si eu acasa si o sa vorbim la telefon si pe chat si pe mail, si o sa mergem la festivaluri in lume, si in calatorii, si in Vama si o sa ne zicem La Multi Ani de zilele noastre si de Anul Nou ca nu se termina lumea, nici prieteniile, nici sentimentele odata cu plecarea mea in mama ei de viata!

Uff. Sa va dau vestea.

Pai, se pare ca Cake iz bai bai. Adica pleaca. In tara dealurilor verzi si a berii Guinness, tot la o corporatie evident, dar lumea zice ca aceasta corporatie e mai buna decat alelalte.

Deci job nou, tara noua, lume noua si volan pe dreapta. Plus ca n-o sa mai stau cu ai mei. O me ge.

Acuma Cake e impartita intre o dorinta de a dansa de bucurie in chiloti la Universitate si un sentiment de semi-panica. Panica pentru ca mai am doar o luna in care sa-mi rezolv  toate actele, sa ciocnesc tequile cu toti prietenii, sa-mi fac bagajul, sa o pup pe mama si sa plec.