Cakeinmyear

De trei zile nu a plouat în Irlanda.

A venit CANICULA.

Sunt vreo 17 grade afară şi e, incredibil, soare. Adică panică nene, a venit “valul de căldură”, aleargă irlandezii în slip transpiraţi toţi, la serviciu stau cu şuba pe mine pentru că au dat aerul condiţionat la – 5 grade că e cald nene e caaaaaaaaald şi se sufocă lumea.

Partea cea mai faină este că tocmai au anunţat la radio că în Dublin sunt deja probleme cu rezervele de apă. De la nenorocita de caniculă evident. Păi să nu râzi aşa vreo săptămână fără să te opreşti?

Unde sunteţi, frate, în deşert?

Ce-mi plac mie străinezii ăştia dimineaţa la cafea. Că, evident,avem o maşinărie  undeva pe etaj unde se adună toţi cafegii cu ochii cârpiţi să-şi bea lichidul mult iubit. Şi, evident, când e îngrămădeala mare se mai întâmplă accidente mai pică un pahar pe jos, se mai împrăştie un pliculeţ de zahăr etc.

Băăă şi să-i vedeţi cum stau când se întâmplă din astea. Ca bufniţele holbează ochii la pleaşca aia mare de cafea de pe jos  analizând-o din toate părţile. “E fix în faţa maşinăriei, dacă vreau să-mi fac şi eu cafea calc în ea, dacă vin din stânga calc în ea, dacă vin din dreapta tot în ea calc.”

Şi se formează aşa o coada mare ca pe vremuri la alimentara şi se uită toţi la pata aia de cafea poate, poate dispare. Eventual dacă amărâtul care a făcut boacăna se apucă şi şterge, se uită toţi la el cu cănile în mână. Tot aşa cuminţi la coadă ca în lumea civilizată.

Băăă nu ştiu alţii cum sunt dar la mine la Zoo în Bukale am învăţat că dacă vreau să merg pe trotuar şi e rahat pe jos ori îl dau la o parte, ori îl sar ori calc în el. Căci oricât te-ai uita la el, căcatul nu dispare.

Apropo de România şi de ţiganii lui Borat. Ştiţi cum e la noi mai aruncă ăştia cu pietre în tren sau în maşini când treci pe lângă satele lor.

Ei bine aici ţiganii irlandezi (aşa numiţii “travellers” – îi potretizează Brad Pitt în “Snatch”), ne-au atacat maşina cu un tir de balegă în centrul Limerick-ului.

Eu, român cu obrazul gros, mă distram colosal, şoferul, german sadea plin de draci şi de corectitudine dă-i să se ducă după ei să-i alerge. Evident dracu i-a prins.

Vineri seara am iesit. La club si noi ca fetili sa-l vedem pe DJ Yoda. Daca nu stiti cine e DJ Yoda va spui eu: un nene din asta care e si VJ si DJ adica mixeaza si sunete si video si e unreal ce combinatii poate sa faca de la Metallica la Jackson 5 de la filme western la Guitar Hero si X-Factor.

In fine nu asta e important, Dj Yoda a fost mega, il recomand cu caldura, si de asemenea am vazut Kormac’s Big Band, Kormac fiind un DJ a la Bodytonic (label irlandez care promoveaza muzica “da calitate”) DJ care printre altele mixeaza swing. Asa ca omul s-a gandit sa aduca pe scena 5 fermecati imbracati ca gangsterii, 1 la baterie, 1 la contrabas si 3 la vocalize si fermecatii respectivi pe langa faptul ca faceau vocalize mai aveau si dans din ala la sincron cu palariile, distractie maxima, recunosc ca a iesit foarte dragut. Si contrabasistul era misto rau.

In fine dar nu despre asta era vorba.

Vorba era ca eu nu mai iesisem de ceva vreme la club si uitasem ca femeile in tara asta ies la club imbracate ca la bal sau ca la trotuar (depinde unde de uiti) cu rochie de seara sau mini maxim si sandale toc cui la 0 grade. Dar ca blondina din seara cu DJ Yoda nu am mai vazut, o rochie mega super scurta si asa de mulata ca pocnea si cu rujul intre tzatze.

Pe bune.

Avea un decolteu cu dantele si din dantele ii iesea rujul, gagi, sa mor, n-ai si tu o poseta, un buzunar ceva? O cizma tapetata cu svarovschi? Sau macar bani sa bagi niste silicoane, sa fie tzatza mai mare decat rujul nu rujul decat tzatza.

Din cate am inteles femeile aici fac la fel si cu mobilul si trebuie sa recunosc ca sunt foarte mult sub pipitele din Romania. Macar ale noastre daca nu au poseta pentru ruj gasesc un fraier sa il care.

Dupa ce am facut putin pe nebuna, revin cu un post serios. Nu cred ca e nevoie sa va spun de ce nu am mai scris: munca frate, jepjep ca pe hotii de cai ca ie criza si cu criza nu ne jucam.

Am aflat ca foarte multi prieteni de-ai mei de aici vor fi nevoiti sa plece, de-aia imi place mie in strainatate, nene, ca e ca la gara: vine lumea sta cateva luni numa bine cat sa apuci sa te imprietenesti cu unul altul si apoi ceau si la revedere; ne dam add pe Facebook si ne schimbam acolo la “relationship status” ca sa stie lumea ce mai facem, adica daca suntem satisfacuti sau nu. Grr.

Printre cei care vor pleca se afla si colegul meu catalan cu care convietuiesc pasnic de mai mult de jumatate de an si cu care mai am cam cinci luni de convietuire ramase. Ceea ce ma intristeaza extrem de tare pentru ca, pe langa faptul ca e greu sa gasesti un coleg de apartament care sa nu fie dubios, e extrem de greu sa gasesti pe unul care sa iti devina si foarte bun prieten. Asa ca de ceva vreme incoace de cand am ajuns noi la concluzia ca viata e scurta si cam de cacat iar momentele bune trebuiesc pretuite la maxim, apartamentul numarul 7 a devenit un fel de “party house” cunoscut la scara internationala ca locul unde e bere buna, muzica tzais (boxele mele noi si vinilurile cu Erykah Badu si Patti Smith ajuta maxim) si oameni primitori. Drept urmare la noi e mereu cineva, de exemplu ieri dupa munca am fost la o bere in pub apoi am dus vreo sase oameni acasa sa mai ascultam un vinil sa mai bem o bere. Pe la 11 eu am plecat la un concert (Girl Talk) si restul cine stie pe unde, ca atunci cand m-am intors la doua juma sa gasesc alti oameni la mine in casa ascultand viniluri si band bere.

Ceea ce e bine, e frumos, singura problema e ca am inceput sa ramanem fara pahare ca nu stiu cum la fiecare adunare se sparge cate unul. In schimb avem un morman de sticle intr-un colt pe care cica o sa le ducem la reciclat si care creste cu fiecare saptamana. Nu stiu de ce presimt ca n-o sa mai fie niciunul dintre noi in apartamentul ala cand o sa ajunga sticlele respective la reciclat.

De Sf Patrick a fost evident haos in Irlanda. Cea mai mare sarbatoare a irlandezilor inseamna ca se imbraca toti in verde si beau ca porcii incepand cu 8 dimineata. Deci nimic deosebit. Noi am zis ca hai sa facem un gratar linistit pe terasa. Ca era soare. Si am facut un gratar linistit. Dar nu aveam carbuni. Ca nu se gaseau nicaieri carbuni. Ca nu au decat carbuni pentru semineu. Ca cica nu e inca sezon de gratar. Pai daca nu e sezon domnule, nu e sezon…te pui cu sezonul?

Si chiar ma intreb cand considera astia ca ar fi sezon de gratar in Irlanda. Ca daca am fi sa ne luam dupa vreme, nu e niciodata.

In fine cert e ca gratarul s-a facut in tigaie pe aragaz, si a fost foarte linistit pana s-a transformat in super haos cu sticle sparte etc. Noi sa fim sanatosi.

O poza din ultima mea excursie prin Irlanda: Stancile din Moher. Mie-mi place sa le zic stancile din Mordor. Pentru ca sunt de o frumusete absolut inspaimantatoare. Nu stiu cat spune poza asta dar spectacolul adevarat vine din experienta “pe viu” traita sus dupa parapeti, dupa semnul care zice va rugam nu treceti de acest semn, pericol. Pentru ca acolo bate un vant de iti muta ceafa iar oceanul urla ca nebunul, face spume si se sparge in stancile alea cu atata furie ca jur ca iti tremura genunchii.

Dau copy paste dintr-un mail pe care tocmai l-am trimis unor prieteni ca sa nu stau sa scriu acelasi lucru de doua ori:

Ora unu după-masă, duminică, staţia de autobuz în timp ce conduceam nişte prieteni spre aeroport.

Frig, vânt, îngheţ, ni se lungesc ochii şi gâtul, autobuzul nu mai vine…

Apare un taxi , maşină fain frumoasă, opreşte în dreptul nostru nenea coboară geamul:

“Heya, aveţi bilete?”

“Poftim?”

“Pentru autobuzul spre aeroport, aţi cumpărat deja bilete?”

“A, dada”

“Aveţi grijă că e foarte aglomerat, că e show Top Gear la RDS” (emisiunea Top Gear bănui că ştiţi ce e, RDS-ul e un fel de Sala Polivalentă)

“A…mulţumesc…deci s-ar putea să întârzie”

” Da că e blocat traficul în partea aceea. Just thought I should let you know. Have a good day”.

Şi asta a fost. Taxiul a plecat, autobuzul a venit până la urmă, copiii au ajuns cu bine la aeroport.

Ze end.

Ma intreaba fetele, evident, cum sunt barbatii irlandezi. Pai cum sa fie mai gagici, de rasul lumii.

Dupa cum imi explica un coleg irlandez intr-un mod foarte plastic “noi suntem absolut ingroziti de fete, habar nu avem cum sa vorbim cu ele, de aceea ne imbatam bine si devenim niste lipitori scarboase care vor incerca sa puna mana pe orice si nu vor obtine nimic”. Si intr-adevar irlandezii sunt campionii speriatilor de bombe, pentru ei fetele sunt ceva de genul “omg, omg, what does dis button do??, hai sa fugim ca ne mananca si daca tot fugim hai sa si bem ceva pe drum”. Vor fi extrem de rezervati, aproape reci pana iau la bord cateva beri moment in care se dezlantuie urgia si devin o caracatita cu o mie de tentacule care va imbratisa si pupa tot ce prinde. Doamne feri sa stai in calea lor ca ai sansa de a muri sufocat de multe ori nemaicontand daca te cunoaste sau nu, daca ai cinci ochi si trei picioare sau daca esti fata, baiat sau stalp.

Si nu stiu daca e o chestie generala sau nu dar se pare ca natia lor are o obsesie cu parul. Al de pe cap. Ca eu am “dezavantajul” de a avea o podoaba capilara carliontzata, frate dupa ce apune soarele si curg berile trag irlandezii la parul meu ca mustele la miere, toata lumea tine mortis sa-si infiga degetele in el si sa-l “managaie” adica sa-l smotoceasca pana ametesc. Cel mai amuzant a fost la festival la Oxegen cand eram cu un prieten belgian cu acelasi tip de par numa ca mai blond sa vezi ce mi-l ciufuleau baietii veseli pe bietul om ziceai ca l-au prins pe Dumnezeu de picior.

In fine. Sunt tari irlandezii astia. Mai ales astia “bine educati” care dupa ce se imbata si fac ca toate alea a doua zi isi cer o mie de scuze si nu mai vorbesc cu nimeni de rusine ca pe seara sa se mai imbete un pic si sa faca iar ca toate alea.

Sa aiba si ei de ce sa-si ceara scuze in fiecare zi.

Partea misto ca nu te hartuieste nimeni pe strada dar uneori asa ti se face dor de niste vrajeala ieftina a la popoare latine de nu-i adevarat. Vorba Oanei: “imi vine uneori sa-l iau pe unul de gat pe strada si sa-i zic bai spune-mi dracului c-arat bine!!”

M-am obisnuit atat de tare cu accentul irlandez ca nu-l mai inteleg pe cel britanic…

si daca un irlandez ar intelege ce am scris eu mai sus mi-ar lasa un comentariu de genul: “..asta pentru ca retarzii aia nu stiu sa vorbeasca cum trebuie”

P.S. : si imi pare rau sa pun capat iluziilor celor care ma intreaba de Bono, in Irlanda personajul este perceput ca un “feckin’ asshole, hypocrite and piece of shaite”

Ca o completare a postului anterior trebuie sa va spun ca nicio experienta irlandeza nu e deplina daca nu inchizi un pub. Sau “pob” cum zic oamenii pe aici si noi “expatii” de diferite nationalitati ne hlizim unii la altii ca ia uite bai la astia ce accent au. Ei bine exista un adevarat ritual de inchidere a barului (lucru care se intampla pe la 12-1 cand toti biznis menii la costum si cravata se tarasc deja in patru labe) da, atunci cand vine timpul sa ne luam la revedere barmanii incep sa se plimbe printre mese si sa strige/cante ceva ce tu ca non-vorbitor nativ de accent irlandez o sa percepi ca:

“araaght yes foks nou rouaghart rhagrt nou drink up arghraght yes nou arhrrgat nou yes gents araaght yes foks nou rouaghart rhagrt nou drink up arghraght yes nou arhrrgat nou yes gents”

Un fel de “sticle goale cumparam” dar la alt nivel.

In traducerea colegului meu irlandez al carui nume nu-l pot pronunta pentru ca evident e cat se poate de ciudat strigatura barmanilor suna cam asa:

“alright there folks now please, are you right there now gents, could you start drinking up there now please folks, come on now gents, youse all have homes to go to!”

Adica da-i pe gat si sterge-o acasa.

Serios vorbind este absolut senzational si recomand tuturor sa experimenteze un “closing time” a la Dublin. A si inca ceva: contrar povestilor nu te obliga nimeni sa bei si poti sa ai o viata sociala foarte ok fara sa te faci prastie. Numa sa-i lasi pe altii sa se faca. Si sa nu uiti ca daca ti se face cinste randul urmator il dai tu.