Cakeinmyear

Incredibil cât mă plictiseşte  Irlanda asta.

E ca-n poezia aia a lu Topârceanu “Vara la ţară” : Locuinţa mea de vară e la ţară/ acolo era să mor / de urât şi de-ntristare…şi aici înlocuim cu “fără soare” şi “plictisit îngrozitor”.  Simţul practic îmi zice mai stai băi un an ca să fii sigură că ai profitat de toate nemaipomenitele oportunităţi care este, toate celelalte simţuri zic bă simţ practic ia mai du-te tu dracului cu practicalitatea ta şi lasă-ne în pace.

În fine. Apropo Topârceanu este unul dintre poeţii aceia foarte mişto care sunt ignoraţi în şcoli pentru a-i face loc preamultiubitului Eminescu, care o fi el bestial dar mie una mi-a ajuns. Am zis!

Şi pentru că Irlanda nu-mi dă subiecte de scris, le caut în România. În caz că nu aţi ascultat încă albumul lui Keri – “The Beat Bandit”, vi-l foarte recomand. Eu încă nu am găsit piesă care să nu-mi placă.

Acest post e pentru toti prietenii mei care au fost sambata seara la Prodigy.
Cred ca am intrebat vreo 5 persoane (din medii diferite, oameni care nu se cunosteau intre ei) cum a fost si daca s-a cantat “Diesel Power”. Sincer pentru mine Prodigy fara piesa asta e..doar o alta formatie.
In fine ideea e ca toti dar absolut TOTI dintre cei pe care i-am intrebat mi-au spus “a nu, ma, p-aia nu, n-au cantat-o”.

Acuma concluzia este una din urmatoarele:

1. si-au batut joc de mine
2. sunt surzi
3. erau beti
4. habar nu au despre ce piesa vorbesc

Cuma panaaa meaa nu au cantat ma Diesel Power?? Uite inregistrarea aici. Scrie Cokelive 23 Iunie? Scrie. E scena de pe Lacul Morii? E.

Ar mai fi un raspuns si acela ca toti dar absolut TOTI s-au gandit sa-mi faca un pustiu de bine si sa nu ma intristez prea tare ca nu am reusit sa ajung.
Ei bine nu v-a iesit.

Daca doriti sa stiti cum m-am distrat eu la Cokelive si, mai ales, cum am prins batzul de la Ill Nino ..am scris aici.

In rest mi-e cald si lene si n-am chef.

The Cat Empire via Sera.

Printe activitatile “prestate” weekendul asta am avut parte si de o excursie pana la Baile Govora (ma tin de promisiune, da?), experienta despre care o sa povestesc un pic mai tarziu. Important e ca in cele aprox 5 ore dus si 5 ore intors cu masina am ascultat in heavy rotation o trupa despre care eu abia acum aflu si care se numeste Cocorosie. Doua fatuci, surori, uneia i se zice Coco aleilalte, duh, Rosie. Una a locuit in Paris ailalta in New York, una a studiat sa devina cantareata de opera p-ailalta o intereseaza mai mult sociologia si compotamentul androgin. Oarecum rock (cu harpa), oarecum psihedelic (cu pian) cert e ca fetele astea fac o muzica care m-a dat pe spate asa ca mai bine tac din gura si va dau si voua sa ascultati. Interesant e ca pe youtube gasesti numa live-uri de-ale lor, un singur videoclip.
Am ales “Werewolf” dar e aiurea sa te limitezi la o singura piesa asa ca recomand cu caldura orice altceva gasiti.

Am facut o mica excursie la munte de unde m-am intors foarte prajita (la propriu)si cu un nivel al adrenalinei extrem de ridicat.Din aceasta experienta am invatat urmatoarele:

1.sa dai nas in nas cu ursul in padure it’s NOT FUN!!! Chiar s-a intamplat, si s-a intamplat azi si m-am cacat pe mine de frica. Manual supravietuitorului nu functioneaza in asemenea situatii.
2. au trecut vremurile cand faceam Retezatul cu 15 kile in spate. Sunt o anchilozata. I hate myself.
3. neaparat trebe sa mobilizez niste oameni pentru o tura cu bicla asa lekker relaxed pe dealuri. e mult prea tare.

The Knife

Am stat sa ma gandesc la…care ar fi “secretele” care transforma o trupa obisnuita (fie ea mainstream, undergound sau orice altceva) intr-o adevarata legenda? Prestatiile live, anii de activitate, in fine sunt nenumarate. Totusi cel mai important mi se pare.. “sound-ul”. Acea linie melodica specifica, amprenta prezenta in toata muzica formatiei respective care nu seamana cu nimeni si nimic altceva si pe care o recunosti dintr-o mie…Si chiar daca asculti o piesa pe care nu ai mai auzit-o poti spune cu usurinta “bai asta e Queen” sau U2 sau Beastie Boys.

Si acu ar trebui sa embdeuiesc un video nu?:P

Pai toata lumea stie ca sunt mare ascultator de RHCP (am si tricou luat chiar de la ei de la concert) si cum ei sunt un argument foarte bun la ceea ce am sustinut mai sus o sa fac onorurile.
Si chiar nu-mi pasa daca lumea zice ca s-au molesit, ca sunt MTV-isti, ca sunt monotoni etc etc din punctul meu de vedere they still kick ass and they kick it good.
Si da, daca Flea sau Frusciante mi-ar da un autograf pe piele mi l-as tatua, fie el si pe fund, o sa fiu o baba dusa cu dosul tatuat. Big deal.
Gata. Muzica. Red Hot Chili Peppers. As fi vrut “Can’t Stop” dar nu se poate asa ca…Suck my Kiss.

Concertul celor de la Chemical Brothers de pe 25 mai de la Polivalenta s-a amanat pene in Oct.
Asta inseamna ca voi putea sta relaxata la tot concertul Gogol Bordello.

Mi se pare destul de greu sa compui o piesa cu si despre feeling(s) care sa nu fie patetica. Si sa nu se repete. Am gasit piesa asta, destul de cunoscuta se pare, a lui Johnny Cash care este de fapt un cover dupa, surpriza, Nine Inch Nails. Mi se pare interesant pentru ca de obicei artistii noi fac coveruri dupa artistii vechi..nu invers. Bine “Hurt” nu mai este de mult o piesa noua (1994 daca nu ma insel) dar totusi Cash le zicea cu Folsom Prison Blues cand Trent Reznor abia gangurea mamica si papaica.
In fine. Am ascultat de nenumarate ori originalul si colaborarea cu David Bowie dar tot imi place mai mult versiunea lui Cash. I can’t help it. Mi se pare mult mult mai “adanca”.

ps: am fost intotdeauna un mare fan al logo-ului Nine Inch Nails.

Concepusem un post lung cu si despre muzica clasica si rolul ei in educatia copiilor si despre cum am invatat eu sa cant la pian si cum m-a ajutat asta mai tarziu si…atat de serios postul ca m-a plictisit pana si pe mine asa ca da-l naibii de post mai bine il ascultam pe Nigel.
Kennedy.