Cakeinmyear

Oi fi tu irlandez dar eu tot Ionuţ îţi zic că aşa te-am alintat eu întotdeauna în dulcele grai românesc, nu de alta dar n-am reuşit niciodată să înţeleg cum se pronunţă numele voastre dubioase galeze cu 10 litere şi 4 accente.

Băi Ionuţ, eşti primul irlandez pe care l-am cunoscut în prima mea zi aici. Şi dup-aia ai zis hai la băut şi am mers cu toţii la băut şi dup-aia ai zis hai la film şi am mers la film şi hai la concert şi am mers la concert. Şi ziceam wow tare ce prietenoşi sunt oamenii ăştia şi eram convinsă că toţi irlandezii sunt aşa.

Şi-am fost şi la surfing unde după o noapte de petrecăreală şi o oră de încercat să stau pe placă am zis că-mi bag picioru`n ea de placă, şi am mers şi cu zmeele pe plajă unde mă enervam cu zmeul ăla mic şi Mo a căzut în nas, şi am jucat la Guitar Hero până ne-a ieşit pe urechi, şi am făcut grătare la mine şi la catalan cu mici şi ţuică

Şi ne-am mai îndepărtat ba cu munca, ba tu cu fetele, ba io cu băieţii dar tot mai mergeam la pizze şi filme la Juan şi ne trimiteam mailuri cu muzici toată ziua.

Şi dup-aia te-ai mutat la New York  şi mai vorbeam din când în când să facem mişto de hipsteri şi de cum staţi voi în curu gol şi beţi bere pe canapelele tale de piele. Şi urma să trec şi eu prin septembrie. Numai că între timp te-ai gândit să te duci cu barca pe mare, să dea furtuna şi să mori puţin. Că de, se mai întâmplă din astea când n-ai vestă de salvare.

Băi Ionuţ băi am fost cu unul aici pe plajă în Sandymount să desfacem pentru tine o sticlă de rachiu sârbesc. Că n-ai ţinut niciodată la tărie, doi păhăruci şi erai sub masă, vai de capul vostru de irlandezi cică mari beţivani da` numa bere şi whiskey ştiţi să duceţi. Şi te-am cinstit, la cîte o duşcă fiecare şi una pentru tine în mare.. toată seara până am gătat sticloanţa şi ne uitam în ea rânjiţi ca proştii. Şi dup-aia juma de noapte am îmbrăţişat buda şi am cântat cu ea de dor şi jăle. Ai fi râs de mine şi mi-ai fi zis că sunt “lightweight”.

Şi te-am tot cinstit dup-aia şi ne-am adunat nişte oameni în Pavilionul din Trinity. Şi-a fost fain că am povestit şi ne-am amintit şi ne-am hlizit şi am văzut o grămadă de lume cu care nu mai vorbisem de ani şi Brew şi Mo şi Ross şi Dani cu nevasta din Cambridge şi Brian tocmai din Australia şi Mel şi mulţi alţii. Că multă lume mai cunoşteai băi frate. Şi am aprins lampadare din alea chinezeşti pe iarbă la Trinity şi am mai băut o bere şi-un whiskey până am închis cârciuma. Si dup-aia ne-am târât la altă cârciumă. Şi dup-aia la McDonalds ;D.

Băi Ionuţ băi sper să ai bere şi voie bună şi în lumea ailaltă. Că în lumea asta o să ne lipseşti. Şi ar fi fost mişto ca toţi irlandezii să fie ca tine.

Eu când vă zic că românii ştiu muzică, nu m-ascultaţi.

Am găsit asta pe Feeder (da urmăresc în continuare tot ce se întâmplă în RO) şi m-a rupt în toate bucăţile posibile. Am pus pe tuităr pe feisbuc pe tot ce -am putut.

Ştiţi care e partea cea mai grea? Să explici străinilor toate emoţiile pe care ţi le poate stârni aşa ceva. Că le place şi zic uau, tare, nice beats, gypsy nu-ş ce.

Da bă beats, gypsy, exotic alea. Da vioara aia, tu înţelegi vioara aia?

Subcarpaţi – Când a fost la `89

Îni cer scuze că nu am răspuns mai devreme la comentarii, când am mutat totul pe noul domeniu s-a stricat o rotiţă pe undeva şi comentariile au rămas în aer.

S-a rezolvat acum.  Sper.

PS: mai nou Cake este şi în engleză şi pe Twitter

Pai nu v-am zis domnilor că m-am pus pe treabă?

După obsesia cu romanul “Omul Amfibie”  a cărui ultimă frază m-a urmărit luni întregi făcându-mă să alerg după Ichtyandro şi Beleaev un an de zile, o nouă amintire a copilăriei m-a pocnit azi dându-mi dureri de cap vreo jumătate de oră.

“cânt şi la vioară şi la trompetă şi la tot ce se cântă” (nu garantez acurateţea citatului dar e aproximativ..pe acolo)

Ei, ce personaj spunea asta în ce roman şi când naiba l-am citit? Ştiam că e  ceva carte cu copii sărmani.

Din fericire sunt încă tânără iar corporaţiile nu mi-au şters complet bruma de inteligenţă aşa că după ce mi-am chinuit puţin creierii şi internetul am descoperit:

Mattia violonistul vagabond din “Singur pe lume” de Hector Malot.

Aşa-i că e un personaj grozav?

P.S. : pot obţine în sfârşit Omul Amfibie în format PDF dacă îl vrea cineva.

Telefonul meu, smartphone cică, a instalat nu ştiu ce update de dimineaţă. Şi acum se tot restartează singur.

“Your Facebook account failed to authorize. Please enter login details.”

Muriţi mă cu Facebook-ul vostru. Apropo în sfârşit inaugurăm cakeinmyear.ro

De trei zile nu a plouat în Irlanda.

A venit CANICULA.

Sunt vreo 17 grade afară şi e, incredibil, soare. Adică panică nene, a venit “valul de căldură”, aleargă irlandezii în slip transpiraţi toţi, la serviciu stau cu şuba pe mine pentru că au dat aerul condiţionat la – 5 grade că e cald nene e caaaaaaaaald şi se sufocă lumea.

Partea cea mai faină este că tocmai au anunţat la radio că în Dublin sunt deja probleme cu rezervele de apă. De la nenorocita de caniculă evident. Păi să nu râzi aşa vreo săptămână fără să te opreşti?

Unde sunteţi, frate, în deşert?

Incredibil cât mă plictiseşte  Irlanda asta.

E ca-n poezia aia a lu Topârceanu “Vara la ţară” : Locuinţa mea de vară e la ţară/ acolo era să mor / de urât şi de-ntristare…şi aici înlocuim cu “fără soare” şi “plictisit îngrozitor”.  Simţul practic îmi zice mai stai băi un an ca să fii sigură că ai profitat de toate nemaipomenitele oportunităţi care este, toate celelalte simţuri zic bă simţ practic ia mai du-te tu dracului cu practicalitatea ta şi lasă-ne în pace.

În fine. Apropo Topârceanu este unul dintre poeţii aceia foarte mişto care sunt ignoraţi în şcoli pentru a-i face loc preamultiubitului Eminescu, care o fi el bestial dar mie una mi-a ajuns. Am zis!

Şi pentru că Irlanda nu-mi dă subiecte de scris, le caut în România. În caz că nu aţi ascultat încă albumul lui Keri – “The Beat Bandit”, vi-l foarte recomand. Eu încă nu am găsit piesă care să nu-mi placă.

Ce-mi plac mie străinezii ăştia dimineaţa la cafea. Că, evident,avem o maşinărie  undeva pe etaj unde se adună toţi cafegii cu ochii cârpiţi să-şi bea lichidul mult iubit. Şi, evident, când e îngrămădeala mare se mai întâmplă accidente mai pică un pahar pe jos, se mai împrăştie un pliculeţ de zahăr etc.

Băăă şi să-i vedeţi cum stau când se întâmplă din astea. Ca bufniţele holbează ochii la pleaşca aia mare de cafea de pe jos  analizând-o din toate părţile. “E fix în faţa maşinăriei, dacă vreau să-mi fac şi eu cafea calc în ea, dacă vin din stânga calc în ea, dacă vin din dreapta tot în ea calc.”

Şi se formează aşa o coada mare ca pe vremuri la alimentara şi se uită toţi la pata aia de cafea poate, poate dispare. Eventual dacă amărâtul care a făcut boacăna se apucă şi şterge, se uită toţi la el cu cănile în mână. Tot aşa cuminţi la coadă ca în lumea civilizată.

Băăă nu ştiu alţii cum sunt dar la mine la Zoo în Bukale am învăţat că dacă vreau să merg pe trotuar şi e rahat pe jos ori îl dau la o parte, ori îl sar ori calc în el. Căci oricât te-ai uita la el, căcatul nu dispare.

Povesteam cu o prietenă bulgăroaică despre est şi vest, noi şi ei, Balcicul şi Vama Giurgiu şi îmi spunea că ea nu s-ar mai întoarce acasă pentru că sunt mult prea mulţi oameni care ascultă “chalga”. Ei bine, în caz că mai aveţi îndoieli, “chalga” asta nu este altceva decât maneaua bulgărească, muzică la fel de îndragită la ei ca şi la noi, la sârbi, machidoni şi orice alte neamuri din imprejurimi. “Investigând” puţin situaţia am descoperit că manelele bulgăreşti nu sunt cu absolut nimic deosebite de ale noastre: aceleaşi vechi poveşti despre bani, duşmani, merţane şi gipane, aceleaşi ritmuri ţigano-turco-bulgaro-balcano, aceleaşi femei vopsite senzual cu sclipici în decolteu.

Diferenţa însă e că bulgarii nu aruncă cu bani ci cu.. şerveţele. Serios. Cică ultimul trend în ţara vecină  este să cumperi o bax de hârtie de şters la nas de la supermarket apoi te îmbraci frumos la costum Armani (tu) şi la mini cu Svarovschi (ea) şi te duci în club de chalga. Unde când se încinge atmosfera şi guristu le zice mai cu foc scoţi neică baxu şi arunci  peste el şerveţele.

Acuma nu ştiu dacă maneleştii bulgari sunt mai săraci sau pur şi simplu mai economi cert e că asta cu şerveţelele a devenit un adevărat fenomen ajugând până în curte la BBC, unde, ca toţi străinii fascinaţi de exoticul est european, au scos şi un reportaj:

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8522006.stm

Deci pe lângă faptul că aruncă cu serveţele mai apar şi la BBC. Pai să nu moară, mă, dujmanii dă invidie??

Iaca pozna ca nu s-a intamplat nimic deosebit dupa cum speram eu decat ca am muncit ca apucata, in fiecare zi ma jur ca ma las de corporatie in aceeasi zi imi amintesc ca am de platit chiria. A naibii treaba.

Cert e ca dupa doua saptamani de tras tare ca sa las lucrurile “in ordine” am reusit sa plec si eu in Austria la rupt noada. Si mi-am rupt-o nene nu gluma.

Ca am zis ca ma duc si eu in vacanta numa ca am dat tocmai peste din astia snowboardisti maniaci sefi. La ora 7 trezirea aroaaargh Cake cu ochii carpiti bai voi sunteti nebuni. La 7 juma micu dejun. La 8 plecarea. La 9 pe partie. La 12 pauza de pranz. La 1 inapoi pe partie. Pana la 3 juma. Apoi niste beri la apres schi, cina si schlafen taticu ca a doua zi iar ne dam.

Ca “asa inveti”. Mama nene.

Si adevaru e ca am invatat, primele trei zile lejer la cursuri pe un delusor cadeam pe moale, a patra zi hardcore deadura pe partia de incepatori, a cincea zi voiam sa mor si sa-mi bag pixu in ea de placa, a sasea zi aveam dosul vinetio-albastriu, a saptea zi deja incepusem sa ma distrez si sa vad cat de misto e numa ca a trebuit sa plec. A opta zi puteam sa stau lejer pe o buca. Dupa o saptamana am reusit sa stau oarecum pe amandoua.

Cert e ca e super fain cu placa daca ai rabdare si nervii tari. Eventual si o perna unde trebuie.